Un bărbat din Brezoaele, județul Dâmbovița, s-a ales cu dosar penal și ordin de protecție provizoriu, pentru violență în familie. Bărbatul și-a agresat fiul, iar mama copilului a fost cea care a alertat Poliția.

Imagine

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați de o femeie din Brezoaele cu privire la faptul că fiul său a fost agresat de tatăl lui.

O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul și-ar fi agresat fiul.

Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Pe numele bărbatului, de 38 de ani, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, împotriva acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Articolul precedentAcțiune în „Raiul petardelor”, de la Târgoviște. Doi soți au fost sancționați de jandarmi
Articolul următorVideo| Asta nu-i tradiție, ci…cerșetorie! Colinde cu două săptămâni înainte de Crăciun, la Târgoviște