Două persoane rănite în Dâmbovița, în urma coliziunii între două autoturisme

Două persoane rănite în Dâmbovița, în urma coliziunii între două autoturisme
Accident rutier soldat cu rănirea ușoară a două victime, doi tineri
Accident rutier soldat cu rănirea ușoară a două victime, doi tineri, care cel mai probabil pe fondul neatenției, au intrat în coliziune!
În cursul serii trecute, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizati cu privire la faptul că, pe raza localității Aninoasa, s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că pe drumul national 71, pe raza localității Aninoasa, un tânăr de 20 de ani, in timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat in coliziune cu un alt automobil, condus de un tânăr de 19 ani. Ulterior producerii coliziunii, unul dintre vehicule a fost proiectat intr-un alt autoturism, condus de un alt tânăr de 20 de ani.
Două persoane (conducători auto) au fost rănite, fiindu-le acordate îngrijiri medicale, fara a rămâne internate la spital.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal si efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporala din culpa, faptă prevăzută de art. 196 din Codul Penal.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 07:50 - Guvernul urmează să adopte marţi OUG privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere
- 21:38 - Ionuț Radu, reacție după accidentare: „Vom reveni mai puternici”. Nicio mențiune despre națională
- 20:51 - Scădere puternică pe piața petrolului: decizia lui Donald Trump calmează tensiunile din Orientul Mijlociu
- 20:04 - Serie alarmantă de accidente în București: un nou copil de 5 ani a căzut de la etaj, după cazul mortal din Sectorul 1
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











