Turul ciclist al României, ediția 2019, a ajuns la Târgoviște, unde a fost programat finalul etapei cu numărul trei. Etapa a fost câștigată de un sportiv din Estonia, cel mai bine clasat sportiv din România, Eduard Grosu, încheiind  pe locul 8 această etapă.

Foto– Final etapă Târgoviște

(sursa-captura facebook, Complexul turistic de Natatie Târgoviște)

Runda a treia a turului ciclist al României, ediția cu numărul 52, s-a desfășurat pe traseul Buzău-Târgoviște (121 de Km). Etapa a a avut ca punct de finish Complexul Turistic de Natație din Târgoviște.

Într-un final în grup, câștig de cauză a avut sportivul estonian Mihkel Raim (2.37.09.29 timpul învingătorului), urmat (cu același timp) de Johnatan Milan(ITA),Norman Vahtra (EST),SIIM Kiskonem (Est). Eduard Grosu a fost clasat al 8-lea, în această etapă, cu același timp cu al învingătorului.

Urmează etapa regină a turul României, cea de cățărare, pe traseul Ploiești-Piatra Arsă, în data de 14 septembrie.

Foto- Ivan Slik (Olanda) lider clasament general, după etapa a III-a

Sursaturulromaniei.com

Lider al clasamentului este olandezul Ivan Slik, după trei etape (din cinci).

Sursa foto articolturulromaniei.com

Articolul precedentFoto| Ziua Pompierilor aniversată și în Dâmbovița. 117 ani de la „Bătălia din Dealul Spirii”
Articolul următorVideo| Au avut de lucru de ziua lor. Incendii în Dâmbovița, de ziua pompierilor