Polițiștii care acționau, sâmbătă dimineață, în Oborul Ploiești, au fost sesizați cu privire la două persoane care practicau cerșetoria.

În cauză a fost deschis dosar penal după ce s-a dovedit că un bărbat cu dizabilități era folosit de o femeie pentru a inspira mila trecătorilor și a-i convinge să-i dea bani.

“La data de 14 ianuarie a.c., în jurul orei 09:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați despre faptul că două persoane practică cerșetoria.

În baza sesizării, în urma verificărilor efectuate au fost identificate persoanele în cauză ca fiind o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Dâmbovița, care l-ar fi determinat pe un bărbat de 62 de ani, persoană cu vizibile dizabilități fizice, să apeleze, în mod repetat, la mila publicului în vederea obținerii de foloase patrimoniale.

Cele două persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru audieri”, au relatat reprezentanții IJP Prahova.

Polițiștii Secției nr. 1 de Poliție Ploiești au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de exploatarea cerșetoriei.

Sursa: Realitatea de Prahova

Articolul precedentTraseul drumului expres Ploiești – Găești a fost avizat favorabil. Şoseaua va avea 82 de kilometri
Articolul următorRealitatea STAR – vocea puternică pe care o așteptai. Martori-cheie în dosare mamut, sentințe judecătorești puse sub semnul întrebării