Direcția Hidrografica Maritimă (DHM), autoritate națională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existența pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.

Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare și nici nu au fost primite informații de la nave comerciale în acest sens.

Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislația internațională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeași zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole.

Din informațiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuție a fost formulată de autoritățile spaniole pe baza unui avertisment de navigație transmis de stația Navtex Novorossiysk (Federația Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeași dată, la ora 06.59.

Citește și: Prahova: 20 de vagoane încărcate cu benzină în pericol din cauza unui incendiu de vegetație

După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligațiilor legale, tuturor instituțiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine și a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităților române situațiile în care ar observa existența unor asemenea pericole.

Conducerea Forțelor Navale Române a dispus în regim de urgență  intensificarea măsurilor de supraveghere a spațiului maritim al României.

În acest sens, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” a ieșit luni, 21 martie, din portul militar Constanța, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale românești.

“Forțele Navale Române sunt pregătite să acționeze cu mijloace de contracarare adecvate”, precizează  MApN.

MApN a transmis că “În ultimii ani, Statul Major al Forțelor Navale a acționat pentru dezvoltarea de capabilități de luptă împotriva amenințărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică și aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică „Cdor. Alexandru Cătuneanu”), prin dezvoltarea procedurilor operaționale și a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum și prin participarea unor structuri specializate la misiuni și exerciții internaționale de luptă împotriva minelor marine și a amenințărilor subacvatice”

“Din cauza furtunilor, cablurile care legau minele de ancore s-au rupt. Vântul și curenții maritimi au făcut ca minele să plutească acum în derivă în partea de vest a Mării Negre”, a transmis FSB, care precizează că aproximativ 420 de astfel de mine se află acum în Marea Neagră, iar acestea au fost plasate de forțele ucrainene.

 

Articolul precedentValabilitatea unor documente medicale nu va mai fi prelungită după 1 aprilie
Articolul următorRăzboi în Ucraina – Ziua 27: Imagini uluitoare în urma bombardamentelor