Consiliul Județean Dâmbovița a organizat concursul de creație plastică „Mărul de aur”, organizat cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, la Școala Gimnazială „Matei Basarab” Târgoviște.

La concursul desfășurat în cadrul „Programului pentru școli al României”, finanțat prin Fondul European de Garantare Agricolă, 425 de elevi din învățământul primar, costumați în fructe, au organizat o paradă pe terenul de sport al unității de învățământ, purtând pancarte cu mesaje educative, referitoare la alimentația sănătoasă.

„Toți participanții la activități au primit din partea vicepreședintelui Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea, și a inspectorului școlar general adjunct, Cristina Stroe, premii constând în diplome, cărți despre alimentația sănătoasă, pachete cu rechizite și fructe – produse achiziționate de Consiliul Județean Dâmbovița.
Cu acest prilej, Luciana Cristea i-a felicitat pe organizatori și pe micuții participanți, pe care i-a îndemnat să adopte principiile unei alimentații sănătoase, bazată pe fructe și lactate”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmbovița.

Tot în cadrul „Programului pentru școli al României”, în perioada 8 – 19 aprilie 2019, Consiliul Județean Dâmbovița a desfășurat, în 15 de unități de învățământ primar, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, concursul de creație plastică: „Noroc cu laptele”, la care au participat 2.100 de elevi. Această activitate educativă a urmărit conștientizarea în rândul elevilor a conceptului de alimentație sănătoasă, bazată pe consumul de lapte și produse lactate.

 

Articolul precedentAdolescente rănite pe trecerea de pietoni, la Târgoviște
Articolul următorVIDEO Un bătrân din Gura Foii este considerat un piroman. Și-ar fi dat singur foc la casă