După o perioadă în care accidentele rutiere au lipsit aproape cu desăvârșire, cel mai probabil din cauza restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare, apropierea zilei de 15 mai, anunțată ca fiind a Marii Relaxari, prin renunțarea la starea de uregență, îi face pe dâmbovițeni să nu mai țină cont nici de regulile de circulație. Un adevărat val de accidente rutiere ușoare s-a produs pe drumurile din județ, în ultimele ore. Astăzi, 14 mai, deja au avut loc două accidente, din fericire soldate fără urmări grave, la Moreni și Voinești.

Imagine

Cronologic, primul accident a avut loc la Moreni,în jurul orei 11.00. Este vorba de coliziunea dintre un autoturism și o masină de transport marfă. Din fericire nu au fost victime, dar pagubele materiale sunt importante. La fața locului au fost solicitați pompierii de la ISU Dâmbovița, ce au intervenit, prin detașamentul Moreni, cu un ASAS și o ambulanță SMURD.

Imagine

Un al doilea accident, la fel de spectaculos, a avut loc la Voinești,în Dâmbovița, în jurul orei 12.00. Și în acest caz este vorba de coliziunea dintre un autoturism și o mașină de transport marfă. Si în acest caz este vorba doar de pagube materiale. Au intervenit la locul accidentului pompierii de la detașamentul Voinesti, al ISU Dâmbovița, cu 1 ASAS și o ambulanță SMURD.

Sursa foto articol-ISU Dâmbovița

Articolul precedentDosar penal și carantină pentru o dâmbovițeancă ce revenea din Germania
Articolul următor245 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Unul singur în Dâmbovița (total 157)