Desfășurare de forțe aproape fără precedent, în această dimineață. Polițiștii au descins la adrese din 25 de județe, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și de serviciu. Descinderile au loc la mai multe sedii de primării și școli, din cele 25 de județe. În județul Dâmbovița se pare că este vorba de 7 primării, ce au fost vizate de „mascați”.

Imagine

Update- 9 ianuarie 2020

Poliția română a comunicat bilanțul acțiunii din 8 ianuarie. Conform informării oficiale:

În urma celor 102 percheziții domiciliare desfășurate ieri, de poliţiştii de investigare a criminalității economice, au fost ridicate înscrisuri și bunuri care au făcut obiectul achizițiilor publice, iar mai multe autoturisme au fost indisponibilizate în vederea dispunerii unor măsuri asigurătorii.

Pe numele a 13 persoane au fost emise mandatele de aducere, acestea fiind conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde au fost audiate.

În urma desfășurării activităților procedurale, față de 4 persoane a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar, iar alte 3 au fost reținute pentru 24 ore, urmând să fie prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Conform unor informații neoficiale perchezițiile au vizat și 7 primării și școli din județul Dâmbovița. Tot conform unor informații neoficiale, niciuna dintre cele 4 persoane reținute în urma acțiunii nu este din județul Dâmbovița.

Știre inițială (8 ianuarie 2020)

În această dimineață, polițiștii de investigare a criminalității economice, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, efectuează peste 100 de percheziții, în 25 de județe și în București, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de 2.000.000 de euro prin infracțiuni de fals și de serviciu.

La data de 8 ianuarie 2020, polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 102 percheziții domiciliare și pun în aplicare 15 mandate de aducere.

Activitățile se desfășoară în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții.

(VideoSursa Poliția Română)

Date acțiune

În județul Dâmbovița, conform unor informații momentan neconfirmate, este vorba de controale la sediile a 7 primării ale unor comune și la școlile arondate acestora.

Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.

Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat este de 2.000.000 de euro.

Imagine

Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.

Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.

La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratele de poliție ale județelor Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu.

Activitățile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale și al Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.

Articolul precedentDirecția Silvică Dâmbovița are un nou director. Noul șef a mai ocupat această funcție
Articolul următorAccident grav în Dâmbovița, la Slobozia Moară. Un tir și un autoturism au intrat în impact