Un incident a fost înregistrat joi, 10 martie, pe o stradă din orașul Găești! O elevă de 17 ani a fost bătută de alte două colege, de la Liceul “Dr. C. Angelescu”.

Incidentul dintre minore ar fi pornit de la un bulgăre de zăpadă, pe care adolescenta de 17 ani l-ar fi aruncat spre agresoare, potrivit cronica-gaestiului.ro. Enervate la maximum, cele două fete nu au stat prea mult pe gânduri și au tăbărât cu pumnii și picioarele pe colega lor. În urma loviturilor primite, victima a leșinat, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Victima a fost salvată din mâinile fetelor bătăușe de către câțiva angajați ai Primăriei Găești, de la Sectorul Străzi. Tot ei au sunat la 112. În schimb, colegii fetelor asistau neputincioși pe margine fără să intervină în vreun fel. mmi mult de atât, aceștia se amuzau filmând cu telefonul mobil scenele violente.

Acum, cele două eleve agresoare sunt sunt cercetate de polițiști pentru lovire și alte violențe. “A existat o sesizare că o minoră a fost agresată de alte două fete. S-a emis un dosar penal pentru lovire și alte violențe”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmbovița.

Chiar dacă incidentul s-a produs în afara Liceului “Dr. C. Angelescu”, directorul unității de învățământ a transmis că va lua măsuri disciplinare împotriva fetelor agresoare, potrivit cronica-găeștiului.ro.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBulgaria se oferă să găzduiască o întâlnire între Putin și Zelenski
Articolul următorTârgovişte. Bărbat de 21 de ani rănit după ce s-a răsturnat cu maşina în şanţ