Gelu Vișan, fost deputat și membru cu greutate al PD-L, partid păstorit de fostul președinte Traian Băsescu, a devoalat cum, oficiali din guvern negociau direct, ca la piață, șpăgi de milioane de euro.

„Am avut acces instantaneu la conturile unui poltician din România care însumau 600 de milioane de euro. Am spus că nu vreau să aflu așa ceva. Dacă mă duceam la SIE și SRI, cred că mă împușcau, dacă nu le dădeam, mă băgau la tăinuire. Dar s-a aflat în 24 de ore, iar personajul respectiv și-a mutat conturile în Rusia, iar de acolo în Azerbaidjan.

De ce nu avem Autostrada Comarnic-Brașov?  La această autostrada s-a cerut o șpagă de 600 de milioane de euro și s-a și dat. Știu de la un domn Michel, de la Search Corporation, cea mai mare firmă de proiectare din România. În timpul proiectării Autostrăzii Comarnic-Brașov, Angela Merkel apărea pe la televiziuni și critica corupția din România. Primise un telefon de la un domn, Nicholas Sarkozy, președintele Franței, ca să îi spună că nu mai poate cu românii și corupția de aici. La Autostrada Comarnic-Brașov kilometru construit a crescut de la 17 milioane de euro la 24, apoi la 28 de milioane. Iar cel care cerea spaga s-a dus și a zis că mai vrea 4 milioane de euro. Michel i-a spus – domnul Berceanu, dacă mai vreți 4 milioane, vă dau eu din buzunar. Nu, mai vreau 4 milioane pe kilometru, a spus Berceanu!. Michel se duce la compania Vinci, de acolo se creștea prețul. Am întâmplări cu Umbrărecu, căruia i-au mai cerut 5 milioane de euro, iar acesta a spus – Băi, ți-am dat și ieri. Am fost la întâlniri cu Basescu, în 2010, la Snagov, cu telefoanele închise, în care preșdintele le-a spus să termine cu astfel de șpăgi. Din păcate, Dan Ioan Popescu, Hrebenciu, sunt foarte vii”, a declarat consultantul politic Gelu Vișan în emisiunea ROMÂNIA SUVERANĂ.

Articolul precedentProbleme produse de prima zăpadă, în Dâmbovița! Pompierii au intervenit pentru a înlătura arbori și stâlpi căzuți
Articolul următorDe la 1 martie se majorează indemnizaţia lunară minimă pentru creșterea copilului. Ce alte ajutoare mai primesc românii în 2023