Ghiozdane și rechizite pentru copii de la Centrul de îngrijire Titu!

La acest început de an școlar Primăria orașului a oferit ghiozdane și rechizite gratuite copiilor de la Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situații de risc din Orașul Titu.

Astfel, 15 copii proveniți din familii defavorizate s-au bucurat de darurile ce le vor fi de folos la cursuri.

Ghiozdanele au fost oferite de viceprimarul orașului, Gabriela Chițu.

Scopul serviciului social Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situații de risc este de prevenire a excluziunii sociale și a abandonului școlar, asigurarea sprijinului și a supravegherii la efectuarea temelor, organizarea de activități de recreere și socializare adecvate vârstei copiilor, acordarea de consiliere socială și psihologică copiilor și părinților/ reprezentanților legali ai acestora în vederea asigurării unei dezvoltări armonioase a copiilor în familie, asigurarea unei mese zilnice pentru copii corespunzătoare nevoilor lor nutriționale.

Serviciul social se adresează copiilor școlari cu vârstă între 6-15 ani, care provin din familii cu domiciliul pe raza orașului și care se regăsesc în situații de risc.  Capacitatea centrului este de 15 locuri.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorBOMBA pregătită de Clotilde Armand împotriva ROMPREST pentru recuperarea prejudiciului de peste 900 de milioane de lei – solicită intrarea în insolvență a companiei