Echipa de baschet feminin a CSM Târgoviște a reușit să câștige un prim meci în deplasare, în actuala ediție a LNBF, prima ligă a baschetului feminin autohton. Într-o confruntare ce a avut loc în București, târgoviștencele s-au impus în fața Rapidului cu 70-57.

Cele două formații se întâlneau, în confruntarea contând pentru runda a 5-a, a Conferinței Est, a LNBF, după un debut nu foarte bun, în actuala ediție de campionat. Ba din contră.

FotoCSM Târgoviște-Rapid (imagine de arhivă)

Rapidul a contabilizat, până la meciul cu CSM Târgoviște, patru înfrângeri, din tot atâtea partide disputate, în vreme ce Târgoviștea, cu două partide amânate, avea un bilanț de 1-1 (victorii-înfrângeri).

Partida de la București (ora 12.00, 20 octombrie 2019) a adus așadar față în față două echipe ce au nevoie de puncte.

Meciul a fost echilibrat în multe dintre momente, dovadă stând și tabela de marcaj, ce după primul sfert indica egalitate (16-16).

Cel de-al doilea sfert (adjudecat cu 19-9 de târgoviștence) a făcut însă diferența.În ciuda încercărilor, din a doua jumătate a meciului, gazdele nu au mai reușit să apropie la mai mult de patru puncte. Scor final:

Rapid București- CSM Târgoviște 57-70 (16-16, 9-19,18-17,14-18)

Foto- Gabriela Irimia

Gabriela Irimia, de la oaspete, a fost cea mai bună jucătoare a partidei (18 puncte, în teren aproximativ 39 de minute, din 40 ale partidei).

De la gazde s-a remarcat Florentina Stănici (Diaconu) și N. Burlakova, ambele cu câte 17 puncte.

Articolul precedentMedalie de argint la Campionatul Național de Box, pentru „greul” Cătălin Cristea, de la CSM Târgoviște
Articolul următor„Nebunie” înainte de Chindia-FCSB. Gazdele au anunțat că au vândut biletele și vor deschide și ultimul sector al tribunei, pentru doritori