Iluminat inteligent în Târgoviște, pe bani europeni

Iluminat inteligent în Târgoviște, pe bani europeni
Primăria Târgovişte a semnat contractul de execuţie de lucrări aferent unui proiect pe fonduri europene care prevedere modernizarea sistemului
Primăria Târgovişte a semnat contractul de execuţie de lucrări aferent unui proiect pe fonduri europene care prevedere modernizarea sistemului de iluminat public. Valoarea proiectului este peste 22 de milioane de lei.
Potrivit administraţiei locale, prin acest proiect se doreşte reabilitarea şi modernizarea sistemului de iluminat public stradal prin montarea a 3.137 de aparate de iluminat bazate pe tehnologia LED, implementarea unor sisteme de alimentare cu panouri fotovoltaice pentru trecerile de pietoni, care vor funcţiona şi pe baza senzorilor de mişcare.
Senzorii de mişcare vor comanda creşterea fluxului luminos al aparatelor în momentul în care persoane se angajează în traversarea trecerii de pietoni. Proiectul mai prevede: dezvoltarea unui sistem de management prin telegestiune, care va asigura urmărirea de la distanţă a iluminatului (prin dispecerat) şi va permite controlul unitar al sistemului de iluminat, precum şi controlul individual sau în grup al punctelor luminoase;
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 20:38 - Escaladare militară: Statele Unite pregătesc desfășurarea de trupe în regiune, după tensiunile cu Iran
- 19:55 - Tensiuni în creștere: Statele Unite, criticate de Europa pentru lipsa de consultare în deciziile militare
- 18:37 - „Dragonul” s-a întors! Radu Drăgușin revine la națională și intră direct titular în meciul decisiv cu Turcia
- 17:52 - Final de fugă pentru trei condamnați: capturați pe Aeroportul din Bacău după ani petrecuți în Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











