Nu mai puțin de încă trei cazuri noi de infecție cu COVID 19 au fost confirmate sâmbătă, 7 martie,în România. Doua adolescente, din Timișoara și Hunedoara au fost confirmate cu coronavirus. Deasemenea, un bărbat de 49 de ani din București a fost confrmat ca fiind infectat cu COVID 19. În județul Dâmbovița nu sunt confirmate îmbolnăviri, deocamdată, dar crește numărul celor ce sunt izolați la domiciliu.

Update 7 martie ora 20.30

A fost anunțat oficial si cel de-al 13 caz de îmbolnăvire cu COVID-19. Este vorba de un bărbat de 72 de ani din Galați, care a venit din regiunea Lombardia (Italia), în data de 29 februarie. Bărbatul a dezvoltat simptomatologie specifică infectarii cu coronavirus, iar în data de 6 martie a fost transportat la spital cu izoleta, din locul în care se afla în autoizolare. Bărbatul a fost internat la Secția de boli infecțioase a spitalului din Galați.

Știre inițială

Cazuri noi-7 martie

Până astăzi, 7 martie, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus (COVID19), pe teritoriul României, a ajuns la 12.Tânăra de 15 ani din Timișoara, confirmată astăzi cu infecție cu COVID-19, studiază în aceeași unitate de învățământ cu ceilalți doi tineri de 16 ani din Timișoara, confirmați ca purtători ai virusului, dar într-o altă clasă.
La acest moment cursurile instituției de învățământ sunt suspendate până pe 11 martie a.c., urmând ca în cursul zilei de luni, 9 martie a.c., comitetul județean pentru situații de urgență să decidă suspendarea cursurilor până la 14 zile.
Al doilea caz, confirmat tot astăzi, este al unei fete de 16 ani din Hunedoara, care a călătorit în același avion în imediata proximitate a bărbatului de 40 de ani din Hunedoara, confirmat în cursul zilei de ieri cu infecție cu noul coronavirus (COVID-19). Tânăra de 16 ani, fiică a bărbatului de 40 de ani, nu prezintă simptomele specifice infecției cu COVID-19 (coronavirus). Tinerele diagnosticate astăzi au fost internate la Spitalul de boli infecțioase din Timișoara.
Trei dintre cele 12 persoane depistate infectate pe teritoriul României au fost declarate vindecate și externate. În acest moment, cele 9 persoane purtătoare ale virusului sunt internate în centre medicale din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova. și București. Ceilalți pacienți internați la Timișoara, tinerii în vârstă de 16 ani, precum și pacientul internat la Craiova nu prezintă simptome și au o stare generală bună.

Cel de-al 12 caz este un bărbat din București ,în vârstă de 49 de ani, care s-a întors din Italia (Roma) în data de 27 februarie 2020, dintr-o zona neafectată. Barbatul s-a prezentat singur la Institutul „Matei Balș”, cu febră și a cerut să i se facă testul pentru COVID 19, dovedindu-se că este infectat. Barbatul a declarat că a stat în toata perioada, de la revenirea s-a în țară, izolat la domiciliu. Medicii au stabilit deja recolatarea de probe de la toți contacții bărbatului, din perioada de când a revenit în țară.

Statistica DB

În județul Dâmbovița numarul persoanleor izolate la domiciliu, aflate sub monitorizarea DSP Dâmbovița, este de 146, în crestere cu 5 persoane față de ziua precedenta. Pănă la acest moment nu au fost înregistrate cazuri de îmbolnavire cu coronavirus.

Articolul precedentVideo-FOTO| „Tudorița” sau „Paștele cailor”, sărbătoare unicat la Târgoviște
Articolul următorAccidente în Dâmbovița, în după amiaza zilei de sâmbătă, 7 martie. Două persoane au fost rănite ușor