Comitetul Județean Pentru Situații de Urgență Dâmbovița a decis să recomande, deocamdată, purtarea măstii de protecție, de către toți locuitorii județului,în  omentul în care aceștia merg în locurile publice. Măsura ar urma să intre în vigoare începând din data de 8 aprilie.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa nr. 15/08.04.2020, începând de astăzi, în timpul deplasării în afara locuinţei sau a gospodăriei, locuitorilor judeţului Dâmboviţa li se recomandă acoperirea feţei (nas, gură) cu mască – inclusiv mască improvizată sau alte materiale de protecţie, de unică folosinţă sau reutilizabile (eşarfe, fulare sau alte accesorii vestimentare), în vederea reducerii riscului epidemiologic de transmitere a COVID-19.

Această reglementare se aplică şi la intrarea în toate spaţiile publice, spaţiile comerciale, instituţii publice, agenţi economici şi entităţi care derulează activitate cu publicul, farmacii, pieţe agroalimentare şi mijloace de transport public.

Tot în hotărâre se mai precizează că toți conducătorii agenților economici, instituții publice și ai altor entități vor asigura materialele de protecție pentru salariați

Articolul precedentGest impresionant. Polițiștii dâmbovițeni au dus alimente unei familii aflată în nevoie, la Doicești
Articolul următorFoto| Incendiu periculos lângă Târgoviște. Pompierii sunt copleșiți, de-a dreptul, de multitudinea de intervenții.Apel către populație.