Toate  muzeele ce aparțin de Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște vor avea intrarea liberă pentru copii și pentru părinții și bunicii ce îi însoțesc. Se va întâmpla în data de 1 iunie, iar cei mici vor avea parte  de mai multe surprize.

 În data de 1 Iunie, copiii vor putea vizita gratuit muzee din Târgovişte, aflate în administrarea Complexului Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, dar şi Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, Ansamblul Brâncovenesc al Curții Domnești de la Potlogi, Peştera Ialomiţei, iar însoţitorii adulți, părinţi sau bunici, vor avea, de asemenea, intrarea liberă.

Totodată, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească”, Asociaţia ”6 Dorobanţi” va organiza un eveniment de reconstituire istorică cu militari din timpul Primului Război Mondial. Acţiunea va începe la ora 10:00, printr-o ceremonie istorico-militară, în prezenţa detaşamentului cu efectivul complet. Acesta va fi echipat în uniforme din vremea Războiului cel Mare, reprezentând în principal armata română dar și alte armate care au luptat în Primul Război Mondial pe Frontul românesc: români, ruşi, austro-ungari, bulgari, germani, englezi şi turci. Se va da onorul oficialităților prezente, trecerea în revistă a detașamentului, intonarea imnului naţional. După încheierea acestui moment detașamentul se va deplasa la standurile amenajate în fața muzeului, unde va începe desfășurarea programului stabilit. Acesta va fi următorul:

Prezentări ale uniformelor, echipamentului şi armamentului utilizat de diferitele armate care au luptat pe Frontul Românesc (români, ruşi, germani, austro-ungari, bulgari, turci);

Centru de recrutare a volutarilor care vor să devină ostaşi. La acest stand, deservit de doi subofiţeri , doritorii (de preferinţă copii) vor fi iniţiaţi în instrucţia de front şi cu arma, după Regulamentul din 1909. Vor exista arme de recuzită şi capele pentru cei care fac instrucţie;

Punct de prim-ajutor şi triere a răniţilor. La acest atelier, deservit de infirmiere, vizitatorii (de preferinţă copii), vor fi pansaţi demonstrativ şi vor primi un „bilet de rănit” nominal, aşa cum erau cele din 1916-1918;

Birou al corespondenţilor şi artiştilor de război, unde copiii vor putea desena sau doar colora desene cu tipuri de ostaşi din vremea Războiului cel Mare. La final desenele vor fi ştampilate cu parafa regimentului şi semnate de comandant spre autentificare;

Oficiu poştal de campanie, deservit de un subofiţer, unde cei interesaţi vor primi cărţi poştale de epocă (pot alege dintre mai multe modele înfăţişând membrii Familiei Regale, imagini cu caracter patriotic sau imagini ale oraşului Târgovişte de la începutul sec. XX) şi timbre, pe care apoi le vor completa, cu toc şi cerneală, vor fi marcate cu ştampila „cenzurii militare” şi expediate la destinatar prin Poşta Română.

Manifestarea va avea un caracter demonstrativ, didactic şi interactiv, adresându-se unui public larg, cu precădere tânăr, interesat de istoria Marelui Război, prezentând sub o formă agreabilă şi complementară evenimentele petrecute în spaţiul românesc în urmă cu un secol.

În Târgoviște, pe lângă monumentele Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” și Muzeul Tiparului și al Cărții Vechi Românești, vizitatorii pot alege, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, dar și Casa Atelier „Gheorghe Petrașcu„, Expoziția „Metamorfozele unui loc al Memoriei” (Școala de Ofițeri „Ferdinand I”și locul procesului și execuției Elenei și lui Nicolae Ceaușescu).

La Potlogi, Ansamblul Brâncovenesc al Curții Domnești de la Potlogi vă întâmpină cu poveștile familiei lui Constantin Brâncoveanu, care, așa după cum se știe, a avut 11 copii, şapte domnițe și patru prinți, celui întâi născut, numit tot Constantin, prezumtivul urmaș la tron, fiindu-i hărăzit tocmai domeniul de la Potlogi.

De asemenea, Casa Atelier “Gabriel Popescu” din Vulcana Pandele, vă întâmpină cu mare bucurie.

 Pentru iubitorii muntelui, Peștera Ialomiței din Munții Bucegi este cea mai adecvată alegere.

Programul de vizitare al Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” este cuprins în intervalul orar 9:00-18:30, iar al celorlalte muzee între  orele 9:00 și 17:00.

Se precizează într-un comunicat de presă al celor de la Complexul Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște.

Sursa foto articol-www.curteadomneascadintargoviste.ro

Articolul precedentDâmbovița Mall- constructorul, deocamdată, defrișează terenul
Articolul următorCopil de cinci ani accidentat în urma unei coliziuni auto, la Pătroaia Vale