Consiliul Județean Dâmbovița a aprobat, în ședința din luna iunie, asocierea cu autoritățile din comuna Moroeni, în vederea implementării obiectivelor de investiții ce privesc dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare și de turism în Stațiunea de interes național Padina-Peștera.

Acordul urmărește crearea cadrului de colaborare între părți, în vederea stabilirii etapelor de implementare a investițiilor ce privesc dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare și de turism în comuna Moroeni, inclusiv înființarea/extinderea rețelelor de utilități publice, în concordanță cu dezvoltarea accentuată a zonei, respectiv realizarea documentațiilor tehnico-economice și a studiilor de specialitate ce se impun, și ulterior, execuția lucrărilor de construcții pentru alimentare cu apă, canalizare, energie electrică, gaze naturale, dezvoltarea rețelelor de telecomunicații și a infrastructurii rutiere. Într-o primă etapă, eforturile  într-o primă etapă, eforturile vor fi direcționate către elaborarea documentațiilor, urmând apoi achiziția și contractarea.

 

În aceeași ședință, CJ a aprobat și asocierea cu Moroeni pentru lucrări de întreținere și reparații pe DC 148 Zănoaga-Contur Lac Bolboci mal stâng-Padina. “Valoarea totală estimată a lucrărilor este de maxim 530.000 lei (inclusiv T.V.A.). Asociatul prim (Consiliul Județean – n.r.) contribuie pentru realizarea lucrărilor ce formează obiectul prezentului contract cu suma maximă de 424.000 lei (inclusiv T.V.A.), reprezentând o cotă de cofinanțare de maxim 80 % din valoarea totală estimată a contractului. Asociatul secund (comuna Moroeni) contribuie cu suma maximă de 106.000 lei (inclusiv T.V.A.), reprezentând o cotă de cofinanțare de maxim 20 % din valoarea totală estimată a contractului”, prevede hotărârea.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPASILA PENTRU SUFLET. Povestea de iubire a sfinților care au trecut la Domnul în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră
Articolul următorIeşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!