Preşedintele ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel, a cerut autortităților din Dâmbovița să sisteze cursurile în ultimele zile din primul semestru. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că la nivelul României s-a declarat epidemia de gripă. Închiderea unităților școlare cade însă în sarcina autorităților locale.

În opinia liderului ALDE Dâmboviţa ar fi bine ca şcolarii să rămână acasă în aceste ultime zile de şcoală, pentru a se evita astfel răspândirea infecţiilor respiratorii.

„Cred că s-a ajuns în situaţia asta prin rezultatul neglijenţei pe de o parte a autorităţilor, iar pe de altă parte a noastră, a fiecăruia, a celor care nu am început vaccinarea atunci când trebuia. Mi-am permis să completez că ar fi bine, chiar aş sugera autorităţilor locale, pentru că s-a lăsat la aprecierea acestora dacă să închidă sau să nu închidă şcolile, dat fiind faptul că este ultima săptămână, sunt ultimele zile din semestrul I al anului 2018-2019, ar fi bine să se izoleze cele mai importante focare, pentru că acolo se întâmplă. Copiii merg la şcoală, la after school, se întâlnesc mai mulţi, strănută, apoi merg acasă şi primii beneficiari ai rezultatelor muncii copiilor noştri suntem noi părinţii, care pe urmă trebuie să avem câte o săptămână de repaus”, a declarat preşedintele ALDE Dâmboviţa, Petre Ionel.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentChindia (doar) egal în amicalul cu ultima clasată din prima ligă, FC Voluntari
Articolul următorDSVSA Dâmbovița a dat primul verdict de tuberculoză bovina din România