215 localități vor beneficia de fonduri europene prin programul național de cadastrare, începand de anul viitor. Din Dâmbovița e vorba de comunele Dărmănești, Raciu, Moroieni, Mătăsaru și Lungulețu, potrivit listei publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.
Agenția a inițiat licitația pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematica a imobilelor. Valoarea estimată este de aproape 170 de milioane de lei.
Cadastrul gratuit pentru localitățile care intră în programul ANCPI începând cu 2020 va fi demarat, ca procedură, la finele acestui an, însă lucrările efective vor putea fi demarate la începutul lui 2020, la fel și finanțarea acestora.
Agenția a inițiat o procedură de licitație pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 215 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din 37 de județe.
Articolul precedentChindia urcă provizoriu pe locul 10, cu 17 puncte, după egalul în fața Craiovei
Articolul următorAproximativ 60.000 de dâmbovițeni au votat până la ora 11.00 (14%)