Începând cu data 18 octombrie 2021 va debuta acțiunea de primire a cererilor – declarație pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței şi a suplimentului pentru energie, în vederea aplicării prevederilor Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie şi a Normelelor Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2021–31 martie 2022.

Pot beneficia de acest drept proprietarii de locuințe care realizează venituri lunare nete pe membru de familie de până la 1386 lei, respectiv persoanele singure care realizează venituri nete lunare până la 2053 lei și care nu dețin bunurile cuprinse în Lista bunurilor care conduc la excluderea acordării ajutorului social, anexată prezentului comunicat și prevăzută în Anexa nr. 4 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Cererile – declarație pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative privind componenţa familiei, veniturile şi bunurile detinute se pot depune personal, la sediul Primăriei Raciu.
Formularul de cerere-declarație pe propria răspundere se poate descărca de pe site-ul Primăriei Raciu.

Sursa: Realitatea de Dambovita