Turneul de tenis de la Roland Garros a fost amânat, din cauza pandemiei de coronavirus. A doua competiție de Mare Șlem a anului va avea loc în perioada 20 septembrie – 4 octombrie, dacă situația va reveni la normal în Franța. Târgovișteanca Sorana Cîrstea, dar și alte jucătoare și-au manifestat surprinderea față de această decizie.Scrie realitateasportivă.net

Openul Franței era programat între 24 mai şi 7 iunie, la Paris.

La ora actuală, Franța se confruntă cu peste 6.600 de cazuri de infectare cu coronavirus. 148 de persoane au murit.

Poftim??? Din nou aflu prin intermediul Twitter-ului“, a scris târgovișteanca Sorana Cîrstea pe Twitter.

Japoneza Naomi Osaka (locul 10 WTA) și ucraineanca Elina Svitolina (5 WTA) au avut reacții similare de uluire după anunțul Federației Franceze de Tenis.

Am luat o decizie dificilă, dar curajoasă, pe fondul acestei situații fără precedent, care a avansat incredibil față de weekendul trecut. Acționăm responsabil și trebuie să lucrăm împreună pentru a asigura sănătatea și securitatea tuturor“, a explicat Bernard Giudicelli, președintele Federației Franceze de Tenis.

WTA a decis suspendarea tuturor turneelor programate cel puțin până la 2 mai, în contextul pandemiei de coronavirus.

ATP a suspendat toate competiţiile pe perioadă de şase săptămâni, până la 20 aprilie. Măsură poate fi prelungită.

Sorana Cîrstea a obținut cea mai bună performață a carierei, la un turneu de Mare Slem, la Roland Garros, în anul 2009, atunci când ajungea în sferturile de finală ale turneului.

Articolul precedentVIDEO – Imagini de la graniță cu miile de români care au intrat în țară, noaptea trecută (17-18 martie)
Articolul următorMinistrul Finanțelor, anunț important despre pensii și salarii în perioada stării de urgență