Magistrații dâmbovițeni au decis sa renunțe la formele de protest împotriva legii ce abrogă pensiile speciale. Magistrații au decis să reînceapă activitatea în condiții normale, începând din data de 17 februarie. Nu se renunță însă la contestarea legii ce abrogă pensiile speciale din sistemul de justiție, ci doar se așteaptă o decizie a Curții Constituționale.

Tribunalul Dâmbovița

În data de 29 ianuarie toți judecătorii din Dâmbovița începeau protestul, ca urmare a unei hotărâri a Curții de Apel Ploiești, la care se raliaseră, dar și în baza unei hotărâri proprii de demarare a protestului, din data de 21 ianuarie.

„Adunările Generale ale Judecătorilor instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti au hotărât ca urmare a abrogării dispoziţiilor legale ce consacră pensia de serviciu a magistraţilor, suspendarea activităţii de judecată şi a celei cu publicul pe o perioadă nedeterminată, cu excepţia cauzelor urgente. În această perioadă, programul cu publicul la compartimentele Arhivă şi Registratură şi la Biroul de Informare şi Relaţii Publice va fi redus, toate aceste informaţii fiind expres afişate pe site-urile instanţelor”, se arata în comunicatul Curții de Apel Ploiești (29 ianuarie 2020).

Măsură se aplica la Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmboviţa, Tribunalul Buzău, Judecătoria Ploieşti, Judecătoria Câmpina, Judecătoria Vălenii de Munte, Judecătoria Sinaia, Judecătoria Mizil, Judecătoria Răcari, Judecătoria Pucioasa, Judecătoria Moreni, Judecătoria Găeşti, Judecătoria Buzău, Judecătoria Râmnicu Sărat, Judecătoria Pogoanele. (județele Prahova, Dâmbovița și Buzău).

Ieri, 10 februarie 2020, magistrații din Dâmbovița au decis să renunțe la protest, anunțând că:

COMUNICAT  DE  PRESĂ

Prin Hotărârea nr. 3 din data de 10 februarie 2020 a Adunării generale a judecătorilor din cadrul Tribunalului Dâmboviţa, s-au stabilit următoarele:

„Art. 1.  Suspendarea formei de protest adoptată prin Hotărârea nr. 1 din data de 21/01/2020, începând cu data de 17.02.2020, până la pronunțarea de către Curtea Constituțională a României asupra sesizării privind neconstituționalitatea Legii prin care au fost abrogate pensiile speciale.

Art. 2. Sesizarea Consiliul Superior al Magistraturii și a Ministerului Justiției, pentru că temeiul atribuțiile legale ce le revin, să realizeze demersuri efective pentru soluționarea de urgență a următoarelor probleme ce țin de independența sistemului judiciar:

  1. Încetarea atacului factorului politic la adresa statului de drept şi a Statutului Judecătorului, acţiune ce reprezintă o încălcare gravă a independenţei puterii judecătoreşti şi a principiului constituţional al separării puterilor în stat.
  2. Normarea activităţi prin stabilirea unui volum optim, în vederea evitării suprasolicitării fizice şi psihice şi a creşterii calităţii actului de justiţie ţinând seama şi de volumul de activitate a unui judecător la nivelul Uniunii Europene.
  3. Asigurarea resurselor materiale necesare desfăşurării în condiţii normale a activităţii instanţelor de judecată şi asigurarea independenţei financiare a sistemului judiciar prin preluarea bugetului de către Consiliul Superior al Magistraturii.
  4. Asigurarea resurselor umane necesare înfăptuirii în condiţii optime a actului de justiţie prin raportare la volumul de activitate al fiecărui judecător şi legislaţia în continuă schimbare. Suplimentarea schemelor în privinţa posturilor de grefier raportat la acelaşi volum mare de activitate şi ţinând seama de atribuţiile tot mai numeroase ale personalului auxiliar.
  5. Reglementarea şi compensarea timpului de muncă suplimentar pentru activităţile prestate de magistraţi în afara programului de lucru şi pe parcursul zilelor nelucrătoare sau de sărbători legale.”

Prin  urmare, începând cu data de 17.02.2020, activitatea de soluţionare a cauzelor de către Tribunalul Dâmboviţa, precum şi de către judecătoriile arondate acestuia (potrivit hotărârilor Adunărilor Generale, adoptate de fiecare judecătorie în parte), se va desfăşura normal cu privire la toate tipurile de cauze.

Purtător de cuvânt,

Judecător Narcis Erculescu

Articolul precedentVideo| Două persoane au fost rănite, într-o coliziune auto, surprinsă de camerele de supraveghere, la Gura Șuții
Articolul următorInaugurarea mall-ului de la Târgoviște este anunțată pentru 28 mai. Vezi cum arată