După ce a ajuns în atenția opiniei publice prin anunţul conform căruia va vaccina populaţia de rând dacă îi vor rămâne doze de vaccin destinate personalului sanitar, Laurenţiu Beluşică, medic militar şi managerul Spitalului Găeşti, susține că camerele hiperbare pentru tratarea pacienților COVID zac nefolosite. 

Potrivit medicului Laurenţiu Beluşică, directorul Spitalului din Găeşti (Dâmboviţa), în gestiunea DSU se află, la Iaşi, patru camere hiperbare cu ajutorul cărora ar putea să fie trataţi pacienţii în starea critică infectaţi cu Sars-Cov-2.

Medicul este, de altfel, unul dintre destul de puţinii specialişti români care ştiu sa folosească aceasta tehnologie.   

Utilizarea barocamerelor pentru tratarea pacienţilor cu Covid este încă dezbătută în lumea medicală românească şi, dincolo de discuţiile pur ştiinţifice, intervin şi cele administrative, legate de utilizarea barocamerelor deţinute de stat, dar şi de decontarea de către Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate a tratamentelor care deja sunt aplicate în clinici private.   

Medicul Raed Arafat a explicat pentru News.ro de ce nu se pot folosi pentru pacienţii cu Covid cele patru barocamere mobile cumpărate de statul român prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, după incendiul de la Colectiv.   

„În primul rând, folosirea barocamerei la pacienţii cu COVID a fost discutată în mai multe zone, inclusiv cu colegi din afară, în faza acută cel puţin nu ştiu să fie folosită undeva. Am avut o discuţie inclusiv cu colegi din Italia, care ştiţi prin ce au trecut şi au foarte multe barocamere, era o videoconferinţă cu expertul din Italia şi care a zis că nu îl folosesc în situaţii de pacienţi acuţi. Medicul de la Găeşti ştiu că a insistat să i se trimită, dar pentru pacienţii critici, gândiţi-vă că intrarea în camera hiperbară cu echipamente de ventilaţie, cu echipament de ventilaţie pe oxigen la o cantitate mare, toate astea sunt riscuri. Camerele noastre funcţionează pe principiul creării prin aer comprimat, nu prin oxigen, oxigenul se dă doar pe mască, în secunda în care dai oxigen în cantităţi foarte mari, 10, 15, 20 de litri pe minut, atmosfera din camera hiperbară devine periculoasă”, explică medicul Raed Arafat, potrivit news.ro.  

Managerul de la Găeşti spune că a cerut o astfel de cameră pentru tratarea pacienţilor COVID, dar a fost refuzat. El are un mesaj dur către Raed Arafat, despre care afirmă că „ne-a vandut castraveţi uitând că şi noi cultivăm”.  

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCulisele statului paralel – Cum îi intimidează mafia lemnului pe păduri și activiști de mediu
Articolul următorElena Udrea, condamnată la 8 ani de închisoare EXECUTARE în dosarul campaniei prezidențiale, pentru spălare de bani – Ioana Băsescu: 5 ani de închisoare