Analistul politic este de părere că nicio lege nu va fi aplicată imparțial, asta pentru că cei care ar trebui s-o facă au și ei simpatii, dar și antipatii.

Deși Mitrea consideră că o astfel de lege este binevenită, el nu crede în aplicarea ei cu strictețe și cu bună-credință.

„Dacă legea aceasta ar fi aplicată cu buna credință, ar fi perfectă. Să nu instigi la ură sau violență este ceva ce România avea nevoie, dar ea va fi aplicată discreționar. În funcție de cine cu cine este prieten. Abuzurile verbale au depășit limita normalității. Acesta este adevărul crunt. Dacă aș fi naiv, aș saluta o așa lege. Bunele intenții în politică nu sunt suficiente. Cei care vor aplica legea, vor pune la punct adversarii politici. Deci, se deschide o Cutie a Pandorei. „Plăcuța suedeză” anti-Dragnea era opinie? Chiar dacă eu nu eram de acord cu Liviu Dragnea, nu a fost normal să iasă filosofi să explice ce înseamnă. În spatele unei înjurături de mamă stă o proastă creștere”, a spus analistul.

Mitrea consideră că cei care aplică legea o vor face și în funcție de interese, de aceea este nevoie de imparțialitatea oferită de numărul mare de membri dintr-o comisie și de partidele politice din care fac parte.

„E un membru CNA care ia foc când aude de Realitatea PLUS, dar când apare un alt post TV, nu mai are treaba. Se duce pe la toaletă să fumeze. Deci, și la Legea împotriva instigării va fi la fel. Cine aplică legea o va face și în funcție de interese. Legea este folositoare, dar cred că va trebuie să vedem ce se întîmplă cu ea. Nu sunt așa speriat că va funcționa rău. Nu cred că există vreo comisie imprațială, dar se poate crea un anumit echlibru. Nu va exista obiectivitate, dar cumulul deciziilor mai multor membri va aduce o anumită imparțialitate”, a mai spus Miron Mitrea în emisiunea „Culisele Puterii”.

Articolul precedentBobby Păunescu: „Primul ministru este oprit în mod flagrant. Poporul trebuie să trăiască mai bine, să nu mai fie generații de sacrificiu”
Articolul următorTârgoviște: Geamantan suspect lângă tomberonul de gunoi