O inițiativă legislativă propune ca durata contractelor de arendă să fie de minimum 7 ani.

Astfel, fermierii pot avea o predictibilitate din punct de vedere a dimensiunii fermei, a anunțat senatorul George Scarlat, președintele Comisiei pentru Agricultură din Senat.  

Inițiativa legislativă propune modificarea unor articole din Codul Civil referitoare la contractele de arendă, motivul fiind dificultățile apărute în implementarea legii, care afectează atât arendatorul, cât și arendașul. 

Articole modificate:

-art. 1837 (Durata arendării) – Durata arendării este de minim 7 ani și se consideră a fi făcută pe toată perioada necesară recoltării fructelor, pe care bunul agricol urmează să le producă.

-art. 1845 (Caracterul executoriu) – Contractele de arendare încheiate în formă autentică, precum și cele înregistrate la consiliul local, constituie, în condițiile legii, titluri executorii pentru plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract;

 -art. 1847, alineatul (2) – Subarendarea totală sau parțială este interzisă sub sancțiunea nulității, cu excepția schimbului de utilizare a terenului între arendași.

 
 
Articolul precedentDâmbovița. Coliziune dintre un autotren și două autoturisme. Două persoane rănite, transportate la spital
Articolul următorProtagonistul din Nașul, actorul James Caan, a murit!