Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița – Secția Moreni, a intervenit, joi, pentru remedierea unei avarii la rețeaua de apă a municipiului Moreni. Au fost afectate mai multe străzi, iar echipele CATD au reușit să izoleze spărtura.
A fost afectate străzile Schela Mare, Alexandru Ioan Cuza, Muzeului, Flacăra, Toamnei, Porumbeilor, Bucegi, Teilor, Unirii, Nicolae Iorga, Prahovei, Zorilor și Tudor Vladimirescu.
Echipele CATD au reușit să izoleze spărtura și au golit tronsonul afectat pentru a se putea remedia avaria.
„S-a lucrat toată noaptea și se va intra în regim normal de funcționare vineri, în jurul orei 09:00, odată cu umplerea rețelei. Reluarea alimentării cu apă se va face conform procedurilor legale. Înainte de reluarea distribuției vor fi prelevate probe de apă care vor fi analizate, pentru asigurarea gradului de potabilitate. Se recomandă a nu se folosi apa în scop potabil imediat după pornire, până la limpezire”, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Târgoviște – Dâmbovița.
Preventiv, până la primirea buletinului cu analize microbiologice (72 de ore), CATD recomandă fierberea apei, utilizată în scop potabil, timp de 10 minute.
Articolul precedentAsociația Cinegetică DACIA și autoritățile din Dâmbovița, măsuri pentru monitorizarea urșilor în zona Moroieni
Articolul următorUPDATE Ciocnire violentă între o autoutilitara și două mașini, pe DN 71. Patru morți și un rănit grav