Complexul Naţional Muzeal ”Curtea Domnească” Târgovişte a trecut la programul de vară.
Astfel, la muzeele aflate în administrarea Complexului, noul program este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: Marţi – Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 18:30, ultimul bilet va fi eliberat la ora 18.00. Luni: ÎNCHIS
Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti
– Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: Marţi – Duminică: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 17:00;
Luni: ÎNCHIS.
– Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: Miercuri – Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00; Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună: ÎNCHIS
– Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: Marţi – Duminică: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 18:00; Luni: ÎNCHIS
Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.
Sursa: Realitatea de Dambovita