Lărgirea Prelungirea Ghencea (B-IF), Nod rutier A3- Gruiu şi Nuci (IF), Nod rutier A1- Ioneşti (DB).

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România a aprobat indicatorii tehnico-economici ai următoarelor proiecte din zona București-Ilfov:
Supralărgire Prelungirea Ghencea ântre strada Braşov, viitorul terminal al tramvaiului 41 şi Pasajul Domneşti (tronson de drum preluat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR), proiect care se face la solicitarea și cu colaborarea cu autoritățile locale și Consiliul Județean Ilfov. Prevede:
– lărgirea la 4 benzi a străzii Prelungirea Ghencea, între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești, precum și conexiunea cu infrastructura existentă (pasajul Domnești)
– realizarea pistelor pentru biciclete
– amenajarea trotuarelor pe ambele părți ale drumului, cu lățimea de 3 m și piste de biciclete cu lățimea de 1,5 m
– modernizarea sistemului de iluminat
– realizarea sistemului de canalizare pluvială
– amenajarea a 2 stații de autobuz
– amenajarea unei zone mediană 2 x 4 m, pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiție viitoare a Primăriei Municipiului București
– amenajarea unor intersecții semaforizate:
– intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710)
– intersecția dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850)
-trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220)
Traseul sectorului de drum se află pe teritoriul administrativ al Municipiului București (Sectorul 6) și al județului Ilfov (Bragadiru și Clinceni) și este cuprins între strada Mărăcineni și Pasajul Domnești.
Și pentru că știu că doar lărgirea bulevardului și, în general, investițiile în infrastructura rutieră fără integrarea acestora cu sistemele de transport public, nu vor rezolva definitiv problema traficului, propun primăriei Capitalei să studieze implementarea unui proiect privind realizarea unei benzi unice pentru autobuze pe Prelungirea Ghencea, de tip BRT ( Bus Rapid Tranzit), după finalizarea lucrărilor.
Această bandă unică pentru autobuze poate fi implementată pe zona mediană unde este prevăzută linia de tramvai și poate fi funcțională până la momentul în care se va realiza infrastructura necesară circulației tramvaiului. Așa cum am mai spus, integrarea acestor elemente de transport (infrastructură rutieră, mijloace de transport în comun rapid și predictibil) reprezintă cheia descongestionării traficului rutier în zona marilor orașe.
Nod rutier Autostrada A3 (Km 36 + 700) cu DJ 101 C la Gruiu- Nuci (Ilfov), dector Bucureşti-Ploieşti, proiect realizat la solicitarea și cu colaborarea autorităților locale din comunele Gruiu și Nuci din Ilfov, precum și a Consiliului Județean Ilfov și prevede:
–  utilizarea pasajului existent pe DJ101C, care supratraversează Autostrada A3 la km 36+700;
– amenajarea a 4 bretele de acces pentru toate relațiile de trafic, amplasate pe ambele părți ale DJ101C, a căror racordare la Autostrada A3 se va realiza prin benzi de accelerare și deccelerare;
– amenajarea la ambele capete ale rampelor pasajului a câte o intersecție tip sens giratoriu, pentru asigurarea tuturor relațiilor de trafic atât către localitatea Gruiu, cât și spre localitatea Lipia;
– lucrări pentru colectarea și scurgerea apelor, siguranță rutieră și iluminat public.
Totodată, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici și pentru realizarea a două noduri rutiere pe Autostrada A1în județul Dâmbovița, după cum urmează:
Nod rutier Autostrada A1 (Km 73+100) cu DJ 702 F Ioneşti. judeţul Dâmboviţa, care prevede:
– amenajarea a 4 bretele rutiere: 3 bretele de acces noi + 1 bretea reabilitată;
– amenajarea a două intersecții tip sens giratoriu la capetele celor două rampe ala pasajului existent pe DJ702F, peste autostrada A1, pentru asigurarea relațiilor de întoarcere către localitățile Ionești, respectiv Puntea de Greci;
– lucrări pentru colectarea și scurgerea apelor, siguranță rutieră și iluminat public;
– va fi amplasat la intersecția A1 cu DJ702F, la sud de orașul Găești (Dâmbovița), în zona localității Ionești.
Urmează lansarea procedurilor de licitaţie pentru execuţia lucrărilor, etapa derulată concomitent cu realizarea procedurilor de expropriere.
Sursa de finanțare a obiectivelor de investiții este constituită din fonduri externe nerambursabile, bugetul de stat și/sau alte surse legal constituite.
Articolul precedentRabla 2023. Prima de casare pentru hârburi va crește cu 15% anul acesta
Articolul următorDâmboviţa. Inspectorii de muncă, controale în sectorul minier