Proiectul de construire a unui nou stadion la Târgoviște, ce ar urma să înlocuiască bătrâna arenă „Eugen Popescu”, mai are încă de așteptat, până va fi finalizat. Deocamdată, proiectul este blocat, în așteptarea unor avize din partea Ministerului de Finanțe, anunță Consiliul Județean Dâmbovița.

Noua arenă de fotbal, ce urmează a fi construită pe terenul unei foste unități militare dezafectate, teren ce a intrat în proprietatea CJ Dâmbovița, în urmă cu mai mulți ani, reprezintă una dintre promisiunile adminstrațiilor județene dâmbovițene, dar și locale, din Târgoviște, încă din 2012. Într-o informare, către consilierii județeni dâmbovițeni, administrația publică județeană din Dâmbovița a recunoscut că proiectul, ce ar trebui implementat cu fonduri de la C.N.I, este blocat într-un aviz, ce ar trebui primit de la Ministerul Finanțelor Publice.

Iată care este stadiul acestei investiții (foto-proiect), așa cum a fost ea prezentată, de către conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, proprietarul terenului pe care urmează să fie construită arena:

– Valoare estimată investiție: 133.693.874 lei (inclusiv T.V.A.);
– Suprafață totală teren: 78.347 mp;
– Capacitatea maximă estimată a stadionului, proiectat la categoria IV UEFA, este de 15.000 locuri;
– Stadiul investiției: în data de 28.07.2017 a fost adoptată Hotărârea Consiliului Județean
Dâmbovița nr. 217, prin care se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale
și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții C.N.I. S.A., pe bază de
protocol

– În anul 2017, în cadrul Companiei Naționale de Investiții – C.N.I. S.A., a fost emis, de
către Consiliul tehnico-economic, avizul favorabil nr. 10/3/28.08.2017 privind realizarea
investiției;
– Ulterior, la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în baza
Studiului de prefezabilitate și a documentației de avizare, a fost emis, de către Consiliul
tehnico-economic, avizul favorabil nr. 25/25/28.12.2017;

C.N.I – S.A urmează a obține și avizul Ministerului Finanțelor (necesar pentru investițiile mai mari de 100.000.000 lei), după care se va elabora Studiul de Fezabilitate, și ulterior, se va proceda la inițierea procedurilor legale de achiziție (proiectare și execuție) a obiectivului”

Articolul precedentDoi bărbați din Dâmbovița, prinși fără permis la volan
Articolul următorAutoritățile au fost alertate, la Uliești, după ce un bărbat a fost găsit mort în casă