Un dâmbovițean a fost hotărât, se pare, să ajungă după gratii. Aflat sub incidența măsurii de control judiciar, după ce amenințase cu distrugerea unei societăți comerciale, bărbatul nu s-a lăsat și a spart geamurile societății comerciale, după ce consumase și băuturi alcoolice. Acum instanța de judecată a decis că e cazul să stea după gratii, pentru 30 de zile.

Conflictul, dintre morenarul de 38 de ani și patronul unei societați comerciale din Moreni, a izbucnit în prima jumatate a lunii ianuarie, iar atunci tânărul de 38 de ani se alesese doar cu măsura controlului judiciar. Nu s-a lăsat însă și, în urmă cu doua zile, a pus în practică amennințarile, pe care le anunțase și pentru care se alesese cu măsura de control judiciar.

Imagine

Imagine cu un caracter ilustrativ

Conform celor de la IPJ Dâmbovița:

”În cursul serii de 23 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către administratorul unei societăți comerciale, cu privire la faptul că un bărbat a spart geamurile de la firma sa.

O echipă de cercetare s-a deplasat la fața locului, iar în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, un bărbat, de 38 de ani, Moreni, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi provocat distrugeri la un punct de lucru al unei societăți comerciale, tulburând ordinea și liniștea publică.

De asemenea, polițiștii au stabilit că acesta se afla sub control judiciar, măsura dispusă în ziua de 14 ianuarie 2020, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, distrugere și tulburare a ordinii și liniștii publice, fapte comise în dauna aceleiași părți vătămate.”

Polițiștii au procedat la reținerea bănuitul pentru 24 de ore, iar la data de 24 ianuarie a.c., față de acesta, instanța de judecată a dispus înlocuirea controlului judiciar pentru 60 de zile cu măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Dâmbovița.

Articolul precedentAproximativ 5 mc de lemn de fag confiscat de polițiștii din Târgoviște
Articolul următorTURCIA – Peste 20 de oameni au murit în urma cutremurului produs ieri