O femeie în vârstă de 33 de ani, din Uliești, a născut ieri dimineață, la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Găești.

Tânăra a venit cu ambulanța, iar – potrivit cadrelor medicale, bebelușul era deja în expulzie și nu a mai putut fi transferată în altă parte.

Un medic ginecolog și o asistentă au fost chemate de acasă, pentru a acorda îngrijiri medicale mămicii și copilului.

Reamintim că unitatea spitalicească din orașul nostru oferă în principal servicii bolnavilor infectați cu coronavirus. Cu toate acestea, UPU, dar și consultațiile în ambulatoriul de specialitate au rămas deschise pentru persoanele care au nevoie urgentă de asistență medicală.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț CoVid-19, 4 decembrie: 8.062 cazuri noi, 176 decese, 1.275 pacienți internați în ATI
Articolul următorLovitură pentru PRO România! Pe listele pentru Parlament ale partidului lui Victor Ponta se află un colaborator dovedit al Securității