Echipa de baschet feminin a CSM Târgoviște a obținut cea de-a doua victorie consecutivă, în campionatul primei ligi. Pe teren propriu, târgoviștencele au trecut, mai greu decât o arată scorul, de Universitatea Cluj, cu 60-51.

Partida restantă, contând pentru etapa a doua a primei ligi de baschet feminin, a fost una în care ambele combatante s-au aflat pe rând la cârma jocului. Începutul a aparținut gazdelor din Târgoviște, dealtfel primul sfert fiind și cea mai bună perioadă, din această partidă, pentru echipa gazdă. CSM s-a impus, după 10 minute, cu 17-8. Până la pauza mare oaspetele au fost cele care au echilibrat partida astfel că după 20 de minute tabela indica 29-25 pentru CSM Târgoviște.

Partea a doua a meciului a fost una echlibrată, dar tot oaspetele au fost cele care au reușit mai mult, astfel că, doar cu 5 minute înainte de final, scorul a fost egal 45-45. Din acest punct Târgoviștea a reușit să se impună și datorită faptului că oaspetele (cu doar 8 jucătoare prezente la această partidă) au părut că au terminat „benzina”. s

Scor final :CSM Tgv.- Univ. Cluj 60-51(17-8,12-17,11-14,20-12)

Cea mai bună marcatoare a partidei a fost, din nou, Ancuța Stoenescu(foto), autoare a 26 de puncte, jucătoare ce a bifat peste 35 de minute în teren, pentru echipa gazdă.

Următorul meci al CSM-ului din Târgoviște va avea loc în data de 10.11.2018, tot pe teren propriu, în fața campioanei ACS Sepsi SIC Sf.Gheorghe.

Articolul precedentAlertă la centrul Remat Târgoviște. Flăcările se putea vedeau de la mare distanță
Articolul următorPSD Dâmbovița, scrisoare de boicot a acțiunilor impuse de la centru. Rovana Plumb somată să decline „numirea toxică”