O coliziune între două mașini, la Băleni, în Dâmbovița, s-a încheiat prost, pentru cea care a provocat accidentul. O femeie din localitate a ajuns la spital după incidentul de pe șosea.

Coliziunea dintre un autoturism și o mașină tip dubă s-a produs la orele amiezii, pe DJ 711, pe raza localității Băleni.

Din primele date, furnizate de IPJ Dâmbovița, tânara, în vârstă de 32 de ani, din Băleni, aflată la volanul autoturismului, nu a acordat prioritate de trecere celeilalte mașini.

În urma impactului, femeia de 32 de ani a fost accidentată, fiind transportată la spital. La fața locului au fost solicitați și pompierii de la ISU Dâmbovița. Femeia este rănită ușor, conform primelor informații.

Polițiștii dâmbovițeni efectuează cercetări la fața locului, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.

Articolul precedentSorana deschide „balul”, pentru românce, la Australian Open
Articolul următorDoi bărbați găsiți decedați, în casă, în localități de lângă Târgoviște