Gândul zilei

„Dumnezeu în care spui că nu crezi, crede El în tine!”- Nicolae Steinhardt

Știai că?

Ceaslovul sau Cartea Orelor, cum mai este denumită, conține rânduiala slujbelor zilnice care se desfășoară în Biserica Ortodoxă. Aceasta este cartea de bază a cantorului și a citețului. Sunt mai multe variante a Cărții Orelor dar, cea mai cuprinzătoare este Ceaslovul Mare care cuprinde o listă cu sfinții prăznuiți în timpul anului și diferite rugăciuni folositoare de suflet.

Pilda zilei

Lumina soarelui, Lumina Lui

„Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
– Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?
– E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest cer trebuie să strălucească Soarele iubirii – Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate, căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist. Cel ce-şi păstrează, însă, sufletul curat, se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire.”

Citește continuarea pe REALITATEASPIRITUALA.NET

Articolul precedentAlertă meteo în Dâmbovița! Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic
Articolul următorInspectorii de muncă au dat amenzi de peste 700.000 de lei în benzinării din toată ţara, în ultima săptămână