Rugăciunea către icoana Maicii Domnului Prodromița.

„Prea Sfântă Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, pururea Fecioară Marie, protectoarea și apărătoarea noastră, cerem a Ta nebiruită apărare. Împărăteasa Cerului și a pământului, ceea ce ai cu dreptate numele de ‘Prodromița’, adică înainte-mergatoăre, întarește-ne întru lucrarea faptelor bune și ne du de mână întru împărăția cea cereasca; povățuiește-ne pe noi, toți drept credincioșii creștini, spre a vedea și veșnic a ne îndulci de mărirea Fiului Tău și Dumnezeul nostru, că Binecuvântată și Prea Proslăvită ești, în vecii vecilor. Amin!”

Știai că?

Altarul reprezintă partea biserici în care se oficiază liturghia. În cadrul acesteia pot intra doar bărbații, preoții. Aceasta este simbolul lui Hristos în Sfânta Biserica Ortodoxă. 

Citește continuarea pe realitateaspirituala.net

Articolul precedentPalatele Copiilor vor trece în administrarea autorităților locale
Articolul următorDâmbovița. Impact violent pe Autostrada A1, între o motocicletă și un autovehicul. Două persoane au fost rănite