Coliziune între un tractor și un autoturism pa DJ 711 A, pe raza localității Potlogi, din Dâmbovița. Pasagerii din autoturism au avut mare noroc, nu și mașina.
Incidentul s-a produs în această dimineață, pe DJ 711 A, într-o zonă în care ieșirea, înspre carosabil, din o zonă de câmp, nu permite o vizibilitate foarte bună, pentru cei care intră pe astfalt, din cauza vegetației abundente.
Un tractor, conform primelor informații furnizate de IPJ Dâmbovița, a intrat pe partea carosabilă, neacordând prioritate de trecere (foto. IPJ Dâmbovița). Autoturismul, implicat în impactul ce a urmat, circula pe DJ 711 A. Din accident a rezultat rănirea ușoară, la prima vedere, a două persoane aflate în autoturism, acestea fiind transportate la spital, și deasemenea avarierea serioasă a autoturismului.
La fața locului se efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului.