În cursul acestei dimineți, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară și 10 mandate de aducere, emise pe numele unor persoane, la mai multe adrese din Capitală și județele Dâmbovița și Ialomița, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că, în perioada februarie 2014 – decembrie 2015, o femeie, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi ar fi declarat organelor fiscale, în mod repetat, achiziții de bunuri, în valoare de 3.734.178 lei.

Din cercetări, s-a stabilit că taxa pe valoarea adăugată, în cuantum total de 720.308 de lei, nu ar reflecta operaţiuni comerciale reale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de aproape 1.200.000 de lei.

Persoanele vizate urmează a fi conduse la audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice  – Sector 1, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmbovița. Accident violent pe Autostrada A1. Două autoturisme şi un autocamion implicate. O persoană a fost rănită, iar un autoturism s-a răsturnat
Articolul următorDâmbovița. Accident violent cu trei autovehicule implicate! O femeie a fost transportată de urgență la spital