Procurorii DIICOT, în colaborare cu ofițerii de poliție judiciară și anchetatorii din Marea Britanie, continuă investigațiile în dosarul de trafic de persoane și proxenetism, cauză în care mai multe percheziții au avut loc, de la finalul lunii martie, atât în România, cât și în Regatul Unit. În cadrul descinderilor, au fost găsite sume importante de bani, dar și bancnote false alături de droguri, săbii și pistoale letale.

“În urma celor 18 percheziții domiciliare efectuate pe raza județelor Dâmbovița și Buzău și pe teritoriul Marii Britanii, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Pitești, Buzău și Dâmbovița au descoperit și ridicat sumele de 41.300 de lei, 19.450 de euro, 500 GBP, 6 telefoane mobile, 3 pistoale letale, un pistol neletal tip airsoft, 48 de cartușe cu glonț, alte 25 de cartușe, articole pirotehnice, 4 săbii și diferite înscrisuri (pe teritoriul României) și suma de 30.000 GBP, dintre care 550 de lire în cupiură de 50 de lire sunt false, un plic ce conține o substanță susceptibilă a fi drog de mare risc, 20 de carduri bancare, 15 telefoane mobile, documente bancare și diferite înscrisuri (pe teritoriul Marii Britanii)”, au explicat procurorii DIICOT.

Potivit IGPR, “în urma acțiunii operative desfășurate la data de 29 martie a.c., pe teritoriul României și al Marii Britanii, după administrarea probatoriului, procurorul de caz a dispus, la data de 26 aprilie a.c., reținerea, pentru 24 de ore, a cinci persoane bănuite pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. La data de 26 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, la punctul de trecere al frontierei Porțile de Fier I, din județul Mehedinți au fost depistate alte 2 persoane bănuite, cercetate în aceeași cauză, care s-au sustras cercetărilor și împotriva cărora erau emise mandate de aducere. Cele 2 persoane au fost conduse de către polițiștii S.C.C.O. Mehedinți, B.C.C.O. Craiova, respectiv B.C.C.O. Pitești la sediul D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Pitești, iar procurorul de caz a dispus reținerea lor, pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de proxenetism și constituirea unui grup infracțional organizat. În cursul zilei de 27 aprilie 2022, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de luare a măsurii arestării preventive a persoanelor reținute și a altor 8 persoane, în lipsă, pentru 30 de zile. La aceeași dată, a fost admisă propunerea de arestare a celor 7 persoane reținute, fiind stabilit termen în vederea citării persoanelor propuse în lipsă”, a precizat IGPR.

Procurorii spun că gruparea ar fi acționat în perioada 2019 – martie 2022, când membrii grupului infracțional organizat au recrutat, utilizând metoda “loverboy”, mai multe persoane vătămate cu posibilități materiale precare sau din familii destrămate și, ulterior, le-au transportat în afara țării cu scopul de a le exploata sexual pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Odată ajunse în țările de destinați persoanele vătămate au fost determinate să practice prostituția și, în măsura în care acestea refuzau să continue activitatea, acestea erau lovite și amenințate, creându-li-se, astfel, o stare de temere pentru a le menține în starea de exploatare. Din cercetări a reieșit faptul că cei 15 inculpați au transportat în afara țării și au exploatat sexual pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord un număr de 33 persoane.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentAtacuri cibernetice de amploare, în România. Dacă ați accesat link-uri primite prin SMS, este posibil să fie necesară înlocuirea cardului
Articolul următorSe schimbă numerele de înmatriculare pentru unele mașini din România!