Pesta porcină africană afectează patru localități și două fonduri de vânătoare, din Dâmbovița

Patru focare noi de pestă porcină africană confirmate în Dâmbovița
Măsuri drastice luate de autorități. Toți mistreții vor fi vânați, iar porcii domestici eutanasiați, în focare
Pesta porcină africană lovește crunt în Dâmbovița. Nu mai puțin de șase focare au fost confirmate într-o singură zi. Patru localități și două fonduri de vânătoare au fost declarate infectate cu virusul PPA.

Anunțul autorităților a fost făcut astăzi (27 noiembrie) după ce anterior se anunțase că zeci de focare fuseseră stinse, pe raza județului. Se pare că virusul este încă activ în multe zone și continuă să producă pagube. Astfel, conform anunțului Prefecturii Dâmbovița:
"Centrul Local de Combatere a Bolilor din județul Dâmbovița s-a întrunit astăzi, 27.11.2019, ora 11.00, ca urmare a confirmării apariției virusului de pestă porcină africană în județul Dâmbovița, în mai multe gospodării precum și pe raza unor fonduri de vânătoare, după cum urmează:
Măsuri combatere PPA
Astfel, s-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se continua supravegherea clinică și catagrafierea tuturor porcinelor de la nivelul celor 4 localități. Totodată, în conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricție (zona de protecție și zona de supraveghere) în jurul focarelor.
Conform ANSVSA, într-un raport publicat în data de 26 noiembrie:
Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 261 de localități din 28 de județe, cu un număr de 774 de focare (dintre care 15 focare în exploatații comerciale și 4 focare în exploatații de tip A).În județul Dâmbovița – 10 focare (dintre care un focar într-o exploatație comercială) și 41 de cazuri la mistreți.
Tot în Dâmbovița, au fost plătite despăgubiri pentru 49 de exploatații din cele 50 afectate în valoare de 1.402.390 de lei.
Citește și:
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











