Conform statisticilor de la nivel național până la ora 10.00 aproximativ 35.000 de dâmbovițeni își exprimaseră opțiunea de vot. În Dâmbovița mai mult decât dublă este proporția celor din mediul rural, față de urban, ce și-au exprimat opțiunea de vot. Față de alte alegeri Dâmbovița nu se află în top 5 național al prezenței la vot, la primele ore.

Statistici Dâmbovița

35.635 de dâmbovițeni votaseră deja în primel trei ore de vot, la turul II al alegerilor prezidențiale. Conform analizei făcute în timp real, de către cei de la AEP, în mediul rural votaseră mai mult decât dublu față de mediul urban, în județul Dâmbovița.

Imagine

Statistica Dâmbovița, ora 10.00

Statistici național

Aproximativ 23.000 de voturi în mediul rural, față de 10.000 în mediul urban. Deasemenea categoria de vârstă cu cei mai mulți votanți era cea de 45-64 de ani.

La nivel național din cei peste 1,1 milioane de votanți (ora 10.00) procent de 7%, majoritatea erau din mediul urban. Județele cu cea mai mare prezență la vot erau Constanța-59.000 de votanți, urmat de Olt, Teleorman, unde deja se depășise procentul de 10%. Din punct de vedere al numărul de voturi exprimate, pe primele locuri se aflau Constanța, Iași, Cluj,Timiș, Dolj și Prahova.

Articolul precedentAlegeri prezidenţiale 2019, turul doi. Dâmbovițenii, în topul prezenței la urne
Articolul următorSecții „speciale de vot” pentru deținuți, în Dâmbovița. Peste 600 de cereri pentru urna mobilă, la penitenciare