Este o adevărată invazie de vânzători ambulanți la Târgoviște. Fie că este vorba de chilipiruri, ce se dovedesc a fi false, fie că vorbim de articole pirotehnice, interzis a fi comercializate fără autorizație, străzile, mai ales în zona marilor complexe comerciale, sunt pline de astfel de „comercianți”. 

Imagine

Doar în ultimele zile mai multe persoane au fost identificate de jandarmii dâmbovițeni, în acțiuni de patrulare în zonele comerciale aglomerate, din Târgoviște.

Astfel, în data de 20 decembrie,două tinere, cu vârsta între 20 și 30 de ani, au fost depistate de jandarmi în apropierea unui complex comercial din municipiul Târgoviște, în timp ce abordau trecătorii pentru a le vinde obiecte pirotehnice. În urma verificărilor aspura celor două persoane au fost găsite 48 de pachete care conțineau aproximativ 1000 de petarde și artificii. Acestora li s-au întocmit actele de sesizare pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice.

Imagine

În data de 18 decembrie, doi tineri care abordau trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse cosmetice, la preţuri modice au fost depistați astăzi, în apropierea complexului comercial Pavcom din municipiul Târgoviște.
În urma verificărilor efectuate asupra acestora au fost găsite 16 parfumuri contrafăcute.
Marfa a fost confiscată şi a fost aplicată o amendă contravenţională în valoare de 500 lei pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi.

Practic astfel de fapte sunt constatate zilnic, de către jandarmi, în special în orașele mari, în zonele comerciale aglomerate.

Articolul precedentNu una, nu două, cinci minore sunt date dispărute de polițiștii dâmbovițeni. Au plecat voluntar dar nu sunt de găsit
Articolul următorCSM Târgoviște trece fără emoții de Rapid București (80-53) în prima ligă de baschet feminin