Un scandal cu potențial exploziv a fost declanșat după ce partidul naționalist Moldova Mare din Republica Moldova, condus de fosta procuroare anticorupție Victoria Furtună, a transmis către Parchetul General al României o plângere penală oficială împotriva președintei Maia Sandu și a președintelui României, Nicușor Dan.
Documentul, semnat digital în data de 13 iunie 2025, îi acuză pe cei doi șefi de stat de trădare de patrie și falsificarea alegerilor prezidențiale, cerând „extinderea urmăririi penale și atribuirea calității de coautor lui Nicușor Dan, în cadrul unei anchete legate de influențarea procesului electoral din România prin intervenția unor factori externi„.
Partidul Moldova Mare justifică demersul juridic prin prisma normelor europene: „În virtutea principiului eficienței anchetei, recunoscut de art. 6 CEDO și dezvoltat de jurisprudența CEDO, cetățeanului României – Nicușor Daniel Dan – urmează să-i fie atribuită calitatea procesuală de coautor„.
Acuzațiile vin după declarațiile făcute de Nicușor Dan pe 10 iunie 2025, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, când a declarat public că a beneficiat de sprijin politic și logistic din partea Maiei Sandu și a partidului PAS în campania sa prezidențială. Declarația a fost rostită chiar de la tribuna Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova.
„Ceea ce pentru unii sună ca o declarație pro-europeană inofensivă, în limbajul juridic se numește trădare de stat — articolul 394 din Codul penal al României„, se arată în textul transmis de Moldova Mare.
Formațiunea acuzatoare susține că Maia Sandu, în calitate de cetățean român, și Nicușor Dan ar fi acționat „subordonat intereselor unei rețele globale de influență„, vizând direct fundații și structuri externe precum USAID și Soros.
Partidul Moldova Mare susține că „voturile din Republica Moldova ar fi fost mobilizate strategic pentru influențarea rezultatului alegerilor prezidențiale din România„.
În comunicatul său, formațiunea lansează un avertisment: „Votul poporului nu se negociază în ambasade. România și Moldova nu sunt marionete de vândut. Tăcerea semnifică complicitate„.
Parchetul General trebuie să analizeze plângerea și să decidă dacă există temei pentru deschiderea unei anchete penale. În cazul confirmării, ar urma o anchetă fără precedent ce implică doi șefi de stat și posibile consecințe diplomatice majore între România și Republica Moldova.
Până la această oră, Administrația Prezidențială de la București și Președinția Republicii Moldova nu au emis un punct de vedere oficial asupra acestor acuzații grave.
Partidul Moldova Mare anunță că plângerea penală „transformă o declarație diplomatică într-o potențială cauză de stat” și că „urmează un proces istoric„.
Rămâne de văzut dacă Justiția română va da curs acestui demers fără precedent sau îl va respinge ca neîntemeiat.