Duminică dimineață, în jurul orei 08.15, pompierii dâmbovițeni au fost solicitați în localiatea Poienița (comuna Poiana), pentru salvarea unei persoane căzute într-o fântână.

Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Titu (cu o autospecială de descarcerare și un echipaj de ambulanță SMURD) și cei de la Garda Potlogi (cu o autopsecială de intervenție).

A fost o operațiune de salvare contracronometru, în care salvatorii au intervenit prompt și au reușit ca în aproximativ 10 minute să extragă victima la suprafață. Este vorba de un bărbat de 69 de ani, căzut într-o fântână cu diametrul de un metru, la o adâncime de circa 8 metri și care se afla în apă până la brâu.

După ce a fost extrasă de pompieri, victima a fost preluată de echipajul de ambulanță SMURD, iar după acordarea asistenței medicale de urgență a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Târgoviște.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBucureștiul a intrat în SCENARIUL ROȘU
Articolul următorRețea națională de colectare a produselor agricole, anunțată de Ministerul Agriculturii