Compania Națională Poșta Română devine, de astăzi, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al sistemului de alertă Butonul Roşu, un serviciu complementar celui de urgență 112, destinat persoanelor singure, vârstnice, cu risc medical sau aflate în localităţi rurale sau izolate, din România.

Astfel, prin folosirea unei brățări, abonații Butonul Roșu pot primi asistență personalizată sau ajutor dedicat în situații de urgență medicală și securitate personală.

Comunicatul companiei Poșta Română

Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziție Butonul Roșu, Teleasistență Group, au inițiat colaborarea cu Poșta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul țării, cât și de o rețea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel național, a serviciilor de asistență Butonul Roșu.

Astfel de servicii de asistență personală, ajutor de urgență, sănătate și suport viață independentă sunt livrate, în comunitate, și de alte companii poștale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poșta Franceză.

La o simplă apăsare pe butonul SOS, dispozitivul mobil este localizat GPS, beneficiarul este identificat, Dispeceratul Medical de Urgență primește accesul la datele medicale ale pacientului care sunt actualizate permanent și se declanșează protocolul de urgență personalizat, precum și informarea familiei, iar în cazul urgențelor majore apelează 112.

În funcție de complexitatea și gravitatea situației semnalate, dispecerul va iniția un protocol personalizat ce va indica acțiunile ce trebuie întreprinse (alertarea contactului de urgență din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc). Beneficiarul este monitorizat permanent până la eliminarea pericolelor sau externare şi primește suport pentru revenirea în activitate.

Butonul Roșu este potrivit oricărei persoane, ca serviciu de prevenție și securitate personală, dar în mod deosebit este indicat oamenilor singuri sau izolați, pensionarilor sau vârstnicilor, bolnavilor cronici, persoanelor cu dizabilități, pacienților externați/operați, pacienților din studii clinice, copiilor care rămân singuri acasă, viitoarelor mame și persoanelor expuse profesional unor riscuri asociate.

Serviciul Butonul Roșu a fost implementat, în 2015, în București, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins și în alte localități, pentru 400 de beneficiari.

În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic și soluțiile de conectivitate pentru Direcția de Asistență Socială Brașov, care a inclus serviciul Butonul Roșu în coordonarea și gestionarea resurselor de îngrijire a comunității pentru primii 100 de vârstnici aflați în evidența instituției, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Brașov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu.

Articolul precedentAvertizare meteo de vreme severă în nordul Dâmboviței! Meteorologii anunță cod galben de vânt puternic
Articolul următorDâmboviţa. De la 01 octombrie 2022, Peștera Ialomiței trece la programul de iarnă