Tribunalul Vâlcea a decis, printr-o hotărâre care, din fericire, nu este definitivă, că Babele și Sfinxul se află pe teritoriul județului Dâmbovița. Soluția se bazează pe documente avizate de OCPI Dâmbovița.
Hotărârea a fost pronunțată la finalul săptămânii trecute, în primă instanță, și nu este definitivă.
“Mă bucur să le transmit dâmbovițenilor că joi, 25 noiembrie, Consiliul Județean Dâmbovița a avut câștig de cauză în procesul cu județul Prahova, vecinii noștri susținând că atât Sfinxul, cât și Babele se află pe teritoriul lor.
Deși sentința de joi nu este definitivă, toate instanțele, altele decât cele din Prahova, au spus că cele două monumente sunt ale județului nostru, iar eu mă voi asigura că Sfinxul și Babele vor rămâne pe teritoriului județului nostru”, a transmis, duminică, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Tribunalul Vâlcea a stabilit hotarul dintre Prahova și Dâmbovița
“Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, având ca obiect obligaţia de a face. Stabileşte limita hotarului administrativ ce separă cele două unităţi administrativ-teritoriale pârâte, Comuna Moroeni şi Oraşul Buşteni, pe amplasamentul indicat în Planul de situaţie cu stabilirea tronsonului linie de graniţă prin măsurători în varianta 1, depus la fila 67, vol. IV, dosar Tribunalul Dâmboviţa, avizat de către OCPI Dâmboviţa, ce constituie anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară în specialitatea topografie, întocmit în cauză de expert Guiu Aurel. Admite cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului formulată de Judeţul Dâmboviţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Oraşul Buşteni, formulată de Judeţul Prahova, reprezentat prin Consiliul Judeţean Prahova. Ia act că reclamantul Prefectul Judeţului Dâmboviţa nu a solicitat cheltuieli de judecată. Ia act că pârâta Comuna Moroeni şi-a rezervat dreptul de solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Respinge, ca neîntemeiată, cererea intervenientului accesoriu Judeţul Dâmboviţa, reprezentat prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, de acordare în cauză a cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la sediul Tribunalului Vâlcea” este soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Prefectura Prahova, Consiliul Județean Prahova și autoritățile locale din Bușteni au formulat deja recurs față de deciziile luate în dosar de judecătorii de la Tribunalul Vâlcea.
Procesul a fost strămutat de la Curtea de Apel Ploiești la Vâlcea, la începutul acestui an, la cererea autorităților din Dâmbovița. Prahova formulase, la CA Ploiești, cereri de recurs față de o hotărâre pronunțată anterior de Tribunalul Dâmbovița, de asemenea în favoarea județului vecin.
Sursa: Realitatea de Prahova