Președintele Klaus Iohannis  va fi prezent în Dâmbovița, la Uliești, în data de 6 martie. Este vorba de lansarea programului „O pădure cât o țară”, ce va avea loc în șantierul de împădurire, de la Uliești, al celor de la Romsilva Dâmbovița.

La momentul de față, administrația Prezidențială si Guvernul României au anunțat că premierul și președintele vor fi prezenți la evenimentul ce va avea loc în Dâmbovița, la Uliești. Nu este precizat dacă este vorba de premierul Ludovic Orban sau premierul desemnat Florin Cîțu. În schimb în ceea ce privește administrația prezidențială nu este niciun dubiu. În judetul Dâmbovița vizita nu a fost anunțată oficial de niciuna dintre instituțiile statului (Prefectură, Romsilva) sau particulare (PNL).

Startul campaniei „O pădure cât o țară”( demarata de Ministerul Mediului) va avea loc la Uliești, județul Dâmbovița, începând cu ora 12:00, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

La eveniment participă zeci de voluntari, reprezentanți ai Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva, precum și autorități locale.

Campania ”Românii plantează: o pădure cât o țară” are deja deschise peste 13.000 de șantiere de împădurire, dispuse la nivel național, în toate județele țării.

Potrivit MMAP, în cadrul celei mai mari campanii de împădurire din ultimul deceniu vor fi plantate peste 2500 de păduri de la zero, completate alte 7000 de păduri tinere, și împădurite circa 1000 hectare de terenuri degradate.

Articolul precedentPoșta Română NU mai livrează pensiile și alocațiile suspecților de coronavirus
Articolul următorAl șaptelea caz de infectare cu Coronavirus, din România, a fost confirmat. Este tot în Timișoara