Primăria Niculești a fost amendată cu 15 000 de lei de Garda de Mediu Dâmbovița, în urma unui control efectuat pe raza localității.

Sancțiunea usturătoare a venit după ce comisarii instituției au constatat pe raza localității abandonări de deșeuri menajere în amestec cu deșeuri reciclabile, deșeuri din construcții și resturi vegetale. Pe lângă amendă, inspectorii Gărzii de Mediu au dispus curățarea zonelor afectate de depozitări neconforme de deșeuri în amestec.

„Urmare a unei sesizări primite la Garda de Națională de Mediu – Comisariatul Județean Dâmbovița, privind starea de salubrizare a localității Niculești, în data de 23.02.2021, cu ocazia verificărilor efectuate în teren cu deșeuri reciclabile, deșeuri din construcții și resturi vegetale.

Pentru neconformitățile constatate, comisari din cadrul GNM-CJ Dâmbovița au aplicat o sancțiune în valoare de 15 000 lei, conform Legii nr. 21/2021 cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, s-au stabilit măsuri în sarcina Primăriei Niculești pentru valorificarea/eliminarea deșeurilor și salubrizarea zonelor afectate de depozitări neconforme de deșeuri în amestec.

Rugăm toți conducătorii localităților din județul nostru să ia în serios responsabilitățile, ce le revin conform legii, privitoare la protecția mediului și salubrizarea localității”, se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCopil accidentat mortal de un TIR, în Dâmbovița
Articolul următor130 de cabinete noi de vaccinare anti-COVID-19 în toată țara