Prognoza meteo este una extrem de optimistă pentru această perioada. Se anunţă vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată din an în cea mai mare parte a ţării.
Cu toate acestea, din data de 11 noiembrie se anunță precipitaţii abundente, nefiind excluse primele ninsori.
Luni, Vremea va fi predominant frumoasă şi în continuare mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, iar cele minime între 4 şi 15 grade, uşor mai coborâte în estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, local se va semnala ceaţă.
Şi marţi, valorile termice se vor menţine mai ridicate decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab la moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 27 de grade, iar cele minime între 5 şi 16 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse va fi ceaţă. De miercuri, valorile termice vor fi în scădere uşoară. Ploi slabe se vor semnala doar pe arii restrânse.
Articolul precedentReport de aproape 2 mil. euro la Loto 6/49. Rezultate la extragerea de duminică, 13 octombrie
Articolul următorFOTO Coliziune între 2 autoturisme. Trei persoane au ajuns la spital