Un proiect de lege depus la Parlament ar putea simplifica birocrația când vine vorba de înmatricularea și înregistrarea automobilelor. Inițiativa legislativă propune ca înmatricularea şi înregistrarea vehiculelor să aibă loc într-o singură zi şi într-un singur loc.

Potrivit HotNews.ro, actul normativ a fost inițiat de doi deputați UDMR și dacă va fi adoptat de către Parlament ar putea intra în vigoare de la începutul anului 2022.

Aceștia propun ca înmatricularea vehiculelor să se desfăşoare numai la sediile Registrului Auto Român (RAR). În prezent, programările trebuie făcute în două locuri.

„Am elaborat o propunere legislativă, care vizează crearea unui sistem mai eficient, iar în cazul înmatriculării, proprietarii ar trebui să se deplaseze la un singur loc, unde se eliberează toate documentele necesare pentru înmatriculare”, a explicat Benedek Zakarias, viceliderul grupului parlamentar al UDMR.

Proiectul de lege trebuie dezbătut de ambele Camere ale Parlamentului și ar putea deveni lege cel mai devreme la începutul anului 2022.

Imagine cu caracter ilustrativ, ceccarbusinessmagazine.ro.

 

 

 
Articolul precedentCine este ministrul Zero? Culisele statului paralel, ora 18:00
Articolul următorSorin Cîmpeanu despre revenirea la școală a elevilor: „Prezența fizică este singura care poate compensa pierderile”