În perioada 10-11 august, în contextul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, polițiștii, sprijiniți de efective de jandarmi și de reprezentanți de la celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice, vor fi prezenți în stradă și vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, îndeosebi în zona lăcaşurilor de cult şi în spaţiile aglomerate, cu afluenţă de public.
„Pentru a preîntâmpina evenimentele negative, polițiștii le recomandă cetățenilor:
Adoptați o conduită preventivă! Manifestați vigilenţă, aveți grijă de bunurile personale și respectați indicațiile forțelor de ordine din teren.
Dacă, în preajma dumneavoastră, observați persoane cu un comportament agresiv, îndepărtați-vă de acestea și informați efectivele din dispozitivele de ordine publică.
Nu intrați în discuții contradictorii! Nu consumați băuturi alcoolice, mai ales în locurile publice!
Protejați-vă bunurile! Nu le lăsați nesupravegheate nici măcar pentru câteva secunde!
Evitați discuțiile cu persoanele străine și nu încurajați actele de cerșetorie prin acordarea de bani celor care apelează la mila dumneavoastră.
Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere, ci în poşete, borsete sau în buzunarele interioare ale vestimentaţiei!
În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră!
Nu vă lăsați copiii nesupravegheați!
În situația în care vă aflați la volanul unui autoturism și treceți pe lângă un grup, fiți prudenți și reduceți viteza pentru a nu-i pune în pericol pe cetățeni.
Semnalați orice situație de urgență la 112 sau la cel mai apropiat polițist din teren”, au precizat oamenii legii.
Articolul precedentIPJ Dâmbovița. Rezultatele acțiunilor desfășurate de polițiști în ultimele 24 de ore
Articolul următorAcțiunea „pirații rutieri” – peste 500 de mașini controlate în trafic, în Dâmbovița